Muntii Lotrului, Cheile Doabrei Mari si Cheile Zimbrului

Muntii Lotrului, Cheile Doabrei Mari si Cheile Zimbrului

text: Dinu Boghez

Iesim dintre case si ajungem intr-o poiana aflata in fata unor stanci cu forma ciudata, semanind cu carapacele unor testoase uriase care urca muntele. Suntem la confluenta Paraielor Zimbrului, cel din dreapta si Doabra, cel din stanga (vezi schita 2).

Pe firul Doabrei, poteca urca lent. Intram in stramtoarea muntelui. Din stanga coboara un valcel, largit mult la gura lui, in care bolovani uriasi au fost aruncati aici, cine stie cand. Pe aici se poate cobori cu oarecare greutate dintr-una din strungile crestei vestice a Doabrelor. In continuare, un scurt urcus si la dreapta avem primul prilej de a urca catre Varful Zimbrului. Traversam un valcel lipsit de apa, apoi ajungem la baza unei creste, cu urcus mai lent, pe care se desfasoara cel mai usor suis catre varful amintit. Continuam sa mergem mai departe, ajungand la firul Paraului Doabra Mica (localnicii ii mai spun firului de apa doar Valea Doabrei), pe care se afla o poteca ce ne scoate in apropierea Muchiei Cosara, pe alte cai si mai departe in Poiana Sulitei, in apropierea casei Todorof. Pe firul acestei poteci, uneori firava, catarata pe maluri inalte, printre peretii unor chei stramte si uneori srecurandu-ne prin hornuri scurte, intovarasiti ici si colo de numele Cosmin inscris pe copaci, ajungem in locurile amintite mai sus. Chiar la gura vaii, pe malul drept al acesteia, urca un hatas priporos care pana la urma se infunda in peretii abrupti de sub Varful Zimbrului. Pe sub acesta, se strecoara totusi o brana ingusta si suficient de expusa alunecarilor, care pana la urma ne poate conduce in poteca ce urca pe varful amintit. Mai departe, poteca devine firava si trece de mai multe ori de pe un mal pe celalalt. Suntem pe Paraul Doabrei, cum ii spun pazitorii turmelor de capre, care strabat vaile pana in plaiurile din Poiana Sulitei.
Ajungem la o ramificatie de paraie. Pe fiecare dintre ele putem inainta. Pe cel din dreapta cum urcam urmeaza un lant de trei caderi de apa. Le putem depasi cu atentie, pe malul stang, asigurandu-ne pasii pe aderenta stancii. Mai departe, hatasul urca pe malul drept al paraului si acolo ramane pana la capatul lui, valea devenind din ce in ce mai stramta, dar totusi accesibila, pana catre creasta, de unde spre dreapta, prin locuri pamantoase, cu vadite urme omenesti, ajungem in partea estica a Poienii Sulitei. Peste tot locul, picioare de munte stancoase coboara pana la firul apei si il indruma in numeroase meandre. Drumul, strecurat prin locuri inguste, prin care soarele de abia razbate, cu flori care se agata de peretii stancosi, are totusi farmecul lui si izul unei mici aventuri. De cand parasim confluenta Zimbrului cu Doabra, pana la iesirea in creasta trec 2 - 2½ ore.

Pe Cheia Zimbrului.

Pe Cheia Zimbrului.

Cheile Zimbrului ne introduc rapid in lumea stancariilor specifice acestor locuri. Firul de apa, firav la inceputul primaverii, dispare aproape in intregime mai apoi. Atat de firava, totusi gura paraului ne arata stancarii prelucrate cu migala de acesta. Mai apoi, un prim horn, inaltat pe malul drept al vaii, strajuit la baza de o stanca uriasa, doborata cine stie de prin ce inaltimi. Poteca inainteaza de-a lungul apei. De jur imprejur alti pereti si picioare stancoase coboara pana spre firul apei. Apoi poteca incepe sa urce, indreptandu-se prin alte locuri tot catre Varful Zimbrului. Catre acolo gasim locurile unui plai abrupt, ca toate celelalte, unindu-se cu creasta principala chiar in apropierea varfului. Pe vale putem merge in continuare, dar valea se ingusteaza, apar copaci doborati si pana la urma valea, prin locuri accesibile, ajunge in Muchia Cosarei (localnicii ii mai spun Muchia Cosuri, probabil din cauza varfurilor dominante din lungul ei, tuguiate, adevarate Cosuri, cum li se mai spun si tancurilor proeminente ale Naratului, cu minunate stancarii, aflate in preajma Brezoiului, pe celalalt mal al Lotrului). De altfel, paradoxul acestor locuri, toate vaile au accese linistite spre creste. Pana la locul unde poteca se urca pe munte facem ½ ora, apoi pana pe varf inca 1½ ore.

Fişiere ataşate	Mărime
muntii_lotrului_116.jpg	549.85 KB
muntii_lotrului_120.jpg	477.46 KB

Muntii Lotrului, Doabre, Varful Zimbru

Muntii Lotrului, Doabre, Varful Zimbru

text: Dinu Boghez
fotografii: Floriana Boghez

Trecem podul de peste Lotru din centrul oraselului Brezoi, la stanga si apoi la dreapta urcam Paraul Doabrelor, in lungul ulitei cu cele cateva case amarate de pe vale. La ultima casa, lasam pe stanga poteca ce urca spre ramura vestica a stancariilor Doabrelor, marcata cu triunghi rosu, destul de vechi si continuam drumul pe vale. Cativa zeci de metri mai sus, pe malul stang al paraului, incepe poteca marcata de curand cu cruce rosie care conduce in Poiana Sulitei. Mai departe, depasim confluenta cu Paraul Zimbrului - aici intalnim singurul loc mai larg, adevarata poiana, din tot intinsul Doabrelor - care vine din dreapta si continuam sa urcam pe cel al Doabrelor, din stanga (vezi schita 2).
Ne intampina aici, la inceputul stancariilor Doabrelor, un sirag intreg de carapace de broasca testoasa uriasa. S-au intors cu spatele spre noi si urca agale muntele! Noi apucam spre stanga, pe Valea Doabrei. Depasim prima muchie cu un hatas aninat pe povarnisul abrupt. Duce si aceasta in sus, prin locuri care se infunda in pereti stancosi, greu, foarte greu de depasit cu mijloace obisnuite. Continuam drumul pe vale, dintr-odata stramtata. Ajungem la baza unui alt picior de munte. Urca pe el un hatas, insailat repede pe o brana, apoi printre doua tancuri si mai departe se inscrie pe muchia care pana la urma ajunge in drumul principal care urca in Varful Zimbrului.

Muchia Cosarei.

Depasim prima vale, dupa care urmeaza o noua muchie, impadurita, pe care incepem sa urcam. Piciorul acesta de munte are la randul sau alte cateva ramificatii, toate unindu-se undeva mai sus. Urcam din greu, pe un hatas utilizat de turmele de capre ale oamenilor din vale. Gasim de altfel numeroase urme. De copacii rari uneori ne mai ajutam in urcusul priporos. Intalnim in vreo doua locuri stanca aflata la lumina si presarata cu graunte de piatra faramitata, pe care se poate aluneca cu usurinta. Suntem inscrisi pe hatasul urcator, intr-un urias S pe care-l urmam cu sfintenie.
Curand ajungem in a doua parte a S-ului, chiar pe creasta, pe un foarte scurt palier. Cand in fata ne sta un alt tanc, poteca se abate pe versantul din stanga, cel nordic, care curand, intr-o sa de abia perceptibila se uneste cu hatasul care urca pe prima muchie din vale, amintita inainte. Hatasul urca spre stanga, prin locuri priporoase pe care trebuie sa le depasim cu atentie. Dupa ce sfarsim si acest urcus suntem pe un alt palier al muntelui, de data asta foarte scurt. Acum intalnim din nou poteca foarte clara, care se abate pe stanga versantului, lasand deasupra noastra un varf cu abrupturi pe celalalt versant. Drumul ia aspect de brana si continuat, pe o varianta, ne scoate intr-o strunga nisipoasa, aflata in drumul spre varf.

Vf. Zimbrului; la stanga, Poiana Sulitei.

Dintii de rechin ai Doabrelor.

Coastele estice ale Muchiei Doabrelor.

Vf. Zimbru.

Poteca poate continua insa si pe creasta, la care ajungem repede. Depasim o zona stancoasa, care ne scoate in fata unei saritori de mai putin de 2 metri, usor surplombata, care poate fi depasita cu oarecare atentie. Ne intalnim aici cu brana care ocoleste saritoarea pe versantul din stanga, amintita mai inainte. De acum incolo nu ne mai ramane decat sa urcam plaiul inierbat care ajunge pe Varful Zimbrului, la capatul a 2 - 2½ ore de cand am parasit Brezoiul.
Poposim aici catava vreme. Suntem la o cota neobisnuit de joasa pentru ceea ce am numi in mod curent munte. Deasupra tuturor abrupturilor care ne inconjoara stapaneste Poiana Sulitei. Aici salasluiesc putinii oameni care se mai incumeta sa-si duca zilele pe inaltimea locurilor care ajunge catre 1000 metri. Sunt pe aici ogoare, cultivate din greu, si oamenii isi mai pasuneaza animalele. Altadata viata era mai intensa, dar dintre cei de demult, pe unii i-a luat cu el nimicul, iar pe altii singuratatea locurilor i-a gonit in vale. Sibienii, amatorii ai acestor locuri isi faceau pe Valea Betelului tabara de corturi si nu o data urcau prin aceste locuri, printre Stancariile Betelului, contempland locuri cu vizibilitate catre primele inaltimi ale Muntilor Lotrului si ale Fagarasilor. Oricum, Poiana Sulitei intruchipeaza un adevarat nod orografic pentru toate aceste muchii pastratoare de frumuseti autentice ale Stancariilor Doabrelor.

Vf. Zimbru.

Vf. Zimbru.

Vf. Zimbru.

Vf. Zimbru.

Vf. Zimbru.

Cocarel/ Maseaua ciutei (Erythronium dens-canis).

Aici, pe varful cu o imensa surplomba sub el - privit de pe Muchia Cosarei intruchipeaza o gura de rechin aseptand prada, odihna imbie la un adevarat tur de orizont. Valea de pe care am venit se inchide cu oraselul linistit al Brezoiului, dominat de tuguiul Turtudanului. Spre est, Muchia Cosarei pare un urcus linistit si doar catre Poiana Sulitei, cusmi ce-si arata abrupturile au pe creste contur de padure deasa. Daca ne indreptam privirile in continuare, spre stanga, dedesubtul Marii Poieni tancuri stancoase intovarasesc conturul acesteia. Printre stancariile nordice, cu atentie, zarim o poteca bine conturata, care ajunge la o grota. Este Grota Leurdelor si de la ea in jos poteca continua, adancindu-se spre Valea Doabrei Mari, constituita prin acele locuri in adevarate chei. Continuand turul de orizont spre stanga, pe Muchia vestica a Doabrelor, privim multimea altor tancuri, dispuse pe doua randuri, cele din creasta si cele de dedesubtul lor. Printre ele, hornuri rasucite care ajung pana in vale, cu vegetatie arborescenta in lungul lor. Pe sus, pe creasta amintita, se strecoara drumul altadata bine marcat cu triunghi rosu, catre Poiana Sulitei. Dintre multimea tancurilor atrage privirile ultimul dintre ele, aproape de intinsul poienii, cu o verticala impresionanta. Apoi conturul Muchiei Doabrelor implineste ramura unei potcoave, sfarsind in apropierea Brezoiului. Adancurile vailor, de aici greu de descifrat, ascund in ele adevarate chei, cu stransori stancoase, dintre acelea prin care ploile torentiale nu este bine sa te prinda.
Nu ne ramane decat drumul intoarcerii, facut cu atentia cuvenita prin locuri in care frunzisul poate produce alunecari. Mai catre vale, observam ca muchia pe care am urcat se imparte in 3-4 picioare, toate conducand catre Varful Zimbrului.

Fişiere ataşate	Mărime
muntii_lotrului_30.jpg	377.78 KB
muntii_lotrului_38.jpg	394.81 KB
muntii_lotrului_48.jpg	455.58 KB
muntii_lotrului_119.jpg	434.71 KB
muntii_lotrului_136.jpg	348.17 KB
muntii_lotrului_3448.jpg	433.08 KB
muntii_lotrului_2512.jpg	490.07 KB
muntii_lotrului_2527.jpg	557.61 KB
muntii_lotrului_2177.jpg	280.65 KB
muntii_lotrului_3800_varful zimbru.jpg	105.56 KB
maseaua_ciutei.jpg	210.23 KB

Muntii Lotrului, Incuietorile Doabrelor

Muntii Lotrului, Incuietorile Doabrelor

text: Dinu Boghez (Ramnicu Valcea)

Plec de acasa (Ramnicu Valcea) intr-o zi buna, strecurata printre multele ploi care se abat peste noi aproape zilnic. Cobor in Brezoi si ma abat pe drumul de pe Valea Doabrei (vezi schita 2). Sper sa intalnesc pe cineva, cunoscator al locurilor, care sa-mi spuna cam pe unde trebuie sa merg pentru a ajunge in Poiana Sulitei sau spre Grota Leurdelor. Sunt acestea poteci necunoscute si pe care nu ma indur sa le las necercetate.
Dau peste o copila si bunica ei, care stiu vag despre Grota si nimic despre drumul spre Poiana. Mai incolo intreb pe un altul daca stie cum ajung in Poiana. Imi descrie foarte bine drumul si ma avant cu curaj catre locuri necunoscute. Ies dintre casele de pe vale, depasesc poteca marcata cu cruce rosie care urca spre Muchia Cosarei - Cosuri dupa unele dintre vocile localnicilor - si in fata cu primele ciudatenii ale acestui munte, marile carapace stancoase, ajung la bifurcatia vailor. Cea a Zimbrului in dreapta si cea a Doabrelor in stanga.
O iau pe aceasta din urma. Merg repede, de parca as sti prea bine pe unde am de mers. Depasesc urcusul prin padure catre o muchie laterala – o varianta posibila de urcare pe Varful Zimbrului, apoi alta, care constituie cea mai usoara cale spre varful amintit si ajung la o bifurcatie de vai. In continuare urca poteca si mai apoi hatasul de pe Paraul Doabrei, o cale care ajunge pana in Poiana Sulitei, pe un drum mai putin utilizat. Intru pe dreapta, pe poteca din lungul Vaii Doabra Mica, foarte clara la inceput. Valea se strange repede, intre malurile ale caror stancarii ori ajung pana la marginea apsoarei, ori le simti prezenta undeva nu cu mult deasupra ta. Parca ma strange ceva in spate pe masura ce urc. Pe pamantul potecii, inca larga, mai scrijelesc din cand in cand cate-o sageata, de parca aceasta ar ramane aici o vesnicie si cineva ar sti neaparat ca e facuta de mine. Si merg inainte.
Valea se strange si incep sa traversez apa, incantatoare, cu mici caderi si causuri cristaline. Apoi incep sa urc pe malul inalt, altfel pe firul apei nu as mai fi putut inainta. Locurile devin intunecate. Deasupra mea, de abia taiata prin inaltul stancilor apropiate, o fasie de cer cand albastru, cand intunecat, de nici nu stiu bine ce ploi pot veni peste mine. In stransoarea asta a muntelui, doar o ploaie puternica mi-ar lipsi. Poteca se inscrie pe malul drept, ca o adevarata brana pe coasta muntelui, printre fagii si vegetatia abundenta. Cobor intr-un loc aproape larg, gandindu-ma la stransorile prin care ma strecurasem pana atunci. Pana aici rareori gasisem inscrisuri pe copaci, dar acum, cu vopsea neagra, statea scris de-a lungul tulpinii unui fag, numele Cosmin. Eram pe drumul cel bun.

Floare de podbal.

Traversez apa, acum doar un firisor, continui pe malul stang, trec de ceva copaci doborati, ma avant in lastarisul des si ajung langa o stanca uriasa, cu un pic de adapost sub ea. Dupa cat de batucit este locul sub stanca banui ca aici si-or fi facut culcus niscaiva capre, sau cine stie ce alte jivine. Deasupra locului o strunga inalta, care imbie la urcus. Dar acolo nu-i decat un abrupt si nici o continuare de drum. Urmaresc tot firul apei, acum doar un biet firisor strecurat prin frunzisul gros aruncat de padure. Firul apei se abate la stanga, pe sub un bolovan urias. Si pe aici tot se mai vede poteca, acum strecurandu-se printr-un adevarat horn. Ies din el si in fata apare un loc abrupt. Deasupra lui un fag voinic si pe el inscrisul Cosmin!
Am de ales intre a urca pe firul apei sau sa urc pe dambul pamantos, pe care sunt sigur urme. Or fi de oameni, sau ale vreunor jivine. Macar sa fie pasnice. Pana la fagul gros, urc din greu. Pentru cei cativa pasi doar, infig de vreo doua ori pioletul in pamant si ma trag de el. De sus, ceea ce parea sa fie doar zgomotul vreunui avion se dovedeste a fi chiar un tunet. De abia acum constat ca padurea se innegrise de-a binelea. Se pregatea sa ploua. Printre frunzele copacilor ajung pana la mine stropi multi. Nu apuca sa ma ude prea tare si tunetul din ce in ce mai departat ia cu el ploaia. Ajuns la fagul cel gros, imi trag sufletul si pornesc mai departe.
Si pe aici este o poteca si pe ea continui sa urc, pana cand ajung intr-o sa, acolo unde urcusul se opreste. Ajunsesem in creasta. Pe un copac aflat la vedere, Cosmin isi mai scrisese o data numele, tot cu vopsea neagra. De aici drumul continua spre dreapta, mult mai usor de identificat si, curand, dupa ce depasesc doua tancuri pe versantul dinspre Poiana Sulitei, ajung la casa lui Todorof (vezi schita 2), de la poalele poienii amintite. Sfarsisem un drum intortochiat, prin chei arareori parcurse si care-mi descuiase o noua cale printre minunile stancoase ale Doabrelor.

Fişiere ataşate	Mărime
muntii_lotrului_2568.jpg	251.34 KB

Muntii Lotrului, Muchia Cosarei

Muntii Lotrului, Muchia Cosarei

Potecile Doabrelor

text: Dinu Boghez

Stiam de mult ca pe Muchia Cosarei (vezi schita 2) este o poteca si inca indelung batuta de cei ce-si aveau salase in Poiana Sulitei. Pe aici, cu nu prea multa vreme in urma oamenii care-si duceau traiul „departe de lumea dezlantuita”, pe poteca stiuta numai de ei isi duceau la oras, la Brezoi, bruma de produse de pe care luau cativa banuti de-si incropeau traiul. Si totusi nu plecau de pe aceste meleaguri. Oamenii s-au imputinat si cine-si mai aduce aminte acum de familia lui Nea Nita, cel ce nu intra iarna in bojdeuca lui amarata decat in zilele Craciunului, in rest petrecandu-si viata in mijlocul turmei de oi, pastorita pe meleguri inalte din Muntii Lotrului. Mai catre sfarsitul lumesc al acestuia, prin anii de dupa ’90, am zabovit o clipa pe inaltimea unui tanc. I-am ascultat vorbele grele, cum trebuise sa-si vanda oile, pe un pret bun, spunea. Dar poate ca simtea ca vremea pastoritului se apropie de sfarsit, sau poate ca-si simtea ata vietii pe terminate si vroia sa-si oranduiasca cele lumesti.

Poteca o strabatusem in alte imprejurari, incercand sa-i dezleg misterele pierdute in timp. Din ce in ce mai departe, din ce in ce mai aproape de salasele oamenilor din Poiana. Acum, de putina vreme, poate de cand Doabrele au intrat in Parcul National Cozia, cineva a incercat sa marcheze turistic poteca, gandindu-se poate la frumusetea stancariilor pe marginea carora mergea. Marcajul incepe chiar din Gura Doabrei, doar la 2-300 metri din centrul oraselului. Semnele cruce rosie te intampina chiar la intrarea pe vale. Tot acolo unde o plancarda anunta intrarea Doabrelor in Parcul National Cozia.

Mestecenii Cosarei.

Nu-i mult pana se sfarsesc casele. Doar 10-15 minute iti ia pana dai de ultimul gard, pe dreapta. Curge pe langa el un firicel de apa si doar la vreme umeda, altfel privesti o valcea seaca. Pe malul drept, geografic, al acesteia urca un picior de munte, priporos. De aici incepe urcusul. Destul de greu la inceput, dar poteca se urmareste cu usurinta. Pana ajungi la primul stalp de inalta tensiune trece cu putin peste ½ ora. Apoi mai departe nu tebuie sa urmaresti decat vechiul drum al celor care au urcat pe aici stalpii metalici. Ajungem intr-o sa, la sfarsitul a ceva mai putin de 1 ora de cand am parasit valea.
Incepem de aici urcusul pe Muchia Cosarei, pe care o urmam, intovarasita de marcaj, strabatand padurea de fag, cu locuri dezgolite care ne dau prilejul sa privim catre stancariile apropiate ale Dobrelor. Mai cu deosebire, Varful Zimbrului, inalt de doar 650 m, cu impresionantul sau abrupt nordic, care-i da infatisarea unui dinte de rechin urias. Ba, daca imaginatia are frau liber, parca adancitura din abrupt infatiseaza gura acestuia, gata sa insface prada. Cele cateva varfulete de pe parcurs le strabatem usor. Ajungem intr-o sa, printre mesteceni, unii indoiti de vantoase napraznice. Apoi urcam ceva mai sustinut, pana ajungem pe coama muntelui. Pe dreapta coamei gasim un fragment de poteca bine batuta, de unde pentru prima oara o putem privi pe cea care urca dinspre Proeni, pana in Poiana Sulitei. Noi urmam coama muntelui, pe marcaj. Depasim varful, coboram intr-o sa, de unde marcajul paraseste ideea generoasa de a reface vechiul drum al sulitanenilor.
Marcajul se inscrie pe o panta din ce in ce mai abrupta, fara poteca vizibila, cu mult frunzis alunecos, strabate o coama, apoi alta si in sfarsit coboara la apa din vale, cea a Izvorului Intre Betele. Pana aici, de cand am parasit Brezoiul, au trecut 1½ - 2 ore. Urcam din greu panta malului stang al izvorului, pana ajungem in poteca ce duce spre Sulita, marcata cu punct albastru, vizibil inca in vreo 2-3 locuri. Semnul acesta se mai regaseste si dupa ce trecem de Poiana Sulitei, indreptandu-se spre Veveretu si mai departe catre Robu, dar nu trebuie sa ne bizuim pe semnele sporadice. Daca dorim, putem urca catre Poiana Sulitei, de unde alte poteci, ne indruma spre alte locuri: sa coborim spre Vlea Vasilatului, catre Gura Sulitei si Calinesti, catre inaltimea Varfului Robu si mai departe catre cel al Mandrei, sau catre Stancariile Betelului. Pana ajungem la rascrucea catre Gura Sulitei, de cand am parasit Brezoiul trec cam 4 - 4½ ore.

Muchia Cosarei.

Telul nostru este insa parcurgerea vechii poteci, care ne scoate la cea mai de jos casa din Poiana, cea a lui Virgil Todorof, cunoscator al locului si care, daca ne simte dragostea de munte ne poate arata drumul catre Pestera Dracului (vezi schita 2), aflata in apropiere, sau cine stie catre ce locuri frumoase aflate printre tancurile abrupte ale Doabrelor. Stie acesta povesti multe, cu intamplari petrecute prin aceste locuri sau cu oameni avantati imprudent pe aici, aninati de vreun tanc si pe care a trebuit sa-i scoata de la ananghie. Sau poate pana atunci, cand om vrea sa ne mai intalnim cu el, o lua calea nimicului.
Din varful de deasupra locului unde am parasit marcajul, mai urcam un varfulet, depasim o sa si urcam un altul, mai rasarit, pe care totusi trebuie sa-l depasim pe dreapta lui. De pe acest varf, dintele de rechin al Zimbrului apare mai aproape. Apoi urmam linia crestei, acum mult mai lina. Si catava vreme o urmam, cu suisuri si coborisuri domoale. Intotdeauna pe versantul din dreapta. Revenim in creasta doar atunci cand ajungem in cate-o sa. In fata, undeva pe ramura vestica a Doabrelor, apare in toata maretia o stanca uriasa, cu un abrupt vertical impresionant. Nu stiu daca are vreun nume, dar l-as putea compara si de ce nu si denumi, Domul Doabrelor.
Marcajul crucii rosii incepe sa coboare. Il urmam pana cand acesta se indreapta, fara poteca clara, spre vale. Atunci ne indreptam din nou spre creasta, parasind marcajul. Ajungem intr-o sa de unde aventura vechii poteci, acum aproape neumblata, ne conduce catre Poiana Sulitei, la casa lui Todorof. Urmarim inscrisurile de pe copaci. Trecem de alt varf, pe care-l depasim tot pe dreapta. Apoi depasim doi contraforti stancosi, aruncati de un varf inalt. Pe langa primul trecem pe o scurta brana, dupa care depasim un valcel mocirlos acoperit de ramuri de copac doborate. De aici poteca trece pe malul stang al valcelului si ocoleste muntele spre dreapta. Urmeaza un alt contrafort stancos si alt valcel, napadit de doborituri din padure. Continuam sa urcam moderat. Daca privim in sus, apare creasta, golasa. Cu un efort sustinut putem urca fara poteca, direct in creasta. Poteca insa o ia la stanga, ocolind creasta golasa. Apoi ajungem intr-o strunga pronuntata, de unde spre dreapta poteca foarte clara acum se indreapta catre plaiul cel mai de jos al Poienii Sulitei, acolo unde aflam casa veche, cam darapanata, a lui Virgil Todorof.
Tot aici, in strunga amintita, ajunge poteca de pe muchia vestica a Doabrelor, marcata rar cu triunghi rosu. De asemenea, tot aici ajunge si poteca din Saua lui Cosmin, care strabate Valea ingusta a Doabrei Mici, in lungul careia ai o adevarata aventura atunci cand iti propui sa strabati hatasul agatat de peretii vaii si pe care cel amintit mai sus l-a vrastat cu numele sau. Poteca de pe care venim, folosita de cei din Poiana pentru coborarea in Brezoi, se vede destul de clar daca ne gandim ca nu prea mai este folosita. Dar oricum, simtul orientarii trebuie sa-l avem cu noi. Cred ca cei care au marcat cu cruce rosie poteca, aruncand-o in vagauni, prin locuri priporoase, inainte de a ajunge pe cea traditionala, pe aici ar fi trebuit sa aplice semnul de marcaj.
Cand am ajuns la casa lui Todorof, aflata acum deasupra unei surpari a muntelui, am ajuns la capatul potecii, dupa circa 3 - 3½ ore de la plecare. Ne intalnim aici cu poteca bine conturata catre Gura Sulitei, marcata tot cu cruce rosie, pe care o putem urma mai departe. Daca am vrea sa coboram spre satul Proeni si mai departe catre gara Lotru, de la casa amintita o luam la dreapta, pe poteca vrastata rar si cu greu vizibil, cu punct albastru si partial cu cruce rosie si care ajunge intr-un recent construit drum forestier, ce duce pana la casele din Proeni.

Fişiere ataşate	Mărime
muntii_lotrului_2538.jpg	418.97 KB
muntii_lotrului_64.jpg	682.3 KB

Muntii Lotrului, Muchia vestica a Doabrelor

Muntii Lotrului, Muchia vestica a Doabrelor

text: Dinu Boghez

De cum trecem podul peste Lotru (aici, primul semn turistic al unui traseu din Doabre, cruce rosie), din centrul oraselului Brezoi, ajungem pe drumul catre Valea Vasilat (vezi schita 2). Doar 2-300 metri mai departe si intram spre dreapta, pe Valea Doabrei. Chiar la intrarea pe vale, la dreapta, se desprinde poteca de pe Muchia Turtudanului - nemarcata - iar pe primul stalp electric intalnim crucea rosie care urmareste Muchia Cosarei. Ceva mai la stanga, tot pe un stalp electric, se mai deosebeste cu greu un triunghi rosu - acum nu se mai vede decat conturul alb, semnul care ne va calauzi in continuare pe acest traseu, pana in Poiana Sulitei si mai apoi pe stancariile Betelului, pana la soseaua de pe Valea Oltului.

Muchia Doabrelor.

Muntii Fagarasului vazuti din Vf. Cosarei.

Tara Lovistei si in prim plan Stancariile Betelului.

Vf. Pietrele Goale, stanga si Vf. Naratul; in vale, Brezoiul.

Padure pe Muchia Doabrelor.

Vf. Doabre.

Vf. Doabre.

Ajungem la ultima casa de pe vale, pe malul drept, geografic. Aici poteca noastra se desprinde din vale, pe stanga. Urcam vreo doua serpentine scurte si dupa un gard, intram in livezi. Sus, pe o muchie, se afla un stalp al retelei de inalta tensiune. Catre el ne indreptam. Cand ajungem acolo suntem foarte aproape de linia crestei pe care o atingem in curand. Am facut pana aici, de cand am parasit Brezoiul, circa ½ ora.
Ajunsi pe creasta o urmam cu sfintenie. Uneori ne mai indepartam pe partea stanga a ei, dar repede revenim pe marginea acesteia. Pe stanga, livezile incep sa se sfarseasca, apar padurile de fag, iar pe dreapta apar abrupturi, valcele adanci, cu maluri aproape verticale, strajuite sus de fagi intortochiati, cu trunchiuri scofalcite, dar agatate aproape cu disperare de radacini puternice, infipte in locul acesta in care salasluiesc. Parcurgem o padure de basm in care personaje mitice par a fi printre noi. Ajungem la o padurice de pini prabusiti de vijelii, care ne silesc sa ne strecuram printre ei sau pe deasupra lor. Apoi poteca isi reia cursul ascendent.
De aici incolo trebuie sa fim atenti pentru ca spre dreapta, pe un inceput de brana, poteca isi urmeaza cursul. Pe brana amintita, mai intai coborim, ajutati de o radacina de copac, aninata de un mic perete stincos. Coborirea necesita atentie. Daca nu am prins ramificatia amintita atunci vom urca pana pe varful din fata si de acolo vom cobori pe o panta accentuata, intalnindu-ne cu poteca cea buna. Chiar pe acest varf, in afara potecii, avem privelisti interesante catre creasta Muntilor Capatanii. Mai cu deosebire retine atentia profilul inconfundabil al Varfului Vioreanu, din Masivul Buila. De pe varful pe care eventual ajungem, privirile zburda nestingherite catre inaltimile Ursului si imaginile se inchid cu interesantul munte al Tarnovului, care opreste zarea. Cand intersectam poteca, coborand de pe varf, muchia se ingusteaza mult. Suntem langa o tulpina de fag, in jurul careia ne facem un plan de coborire, pe panta cu inclinatie apreciabila. Va asigur ca primavara, pe aici raman intinse portiuni de gheata, ascunse sub covorul de frunze si coborirea este una pe care trebuie sa o strabatem cu mare atentie, eventual asigurandu-ne cu o cordelina.
Am coborit panta si poteca, cu un semn de marcaj vechi - triunghi rosu si ne indreptam catre un perete de stanca, in dreapta. Ajunsi langa el, urmam o poteca de animale, pana intr-o sa ingusta. Pe aici, din strunga, la o eventuala intoarcere, fara poteca, putem cobori in Valea Doabrei, spre dreapta cum urcam, fara ca aceste locuri sa fie recomandabile tuturor, atat pentru orientare cat si din cauza numeroaselor obstacole - copaci doboriti in special - intalnite in cale. Doar jos in vale, cand ajungem la apa Doabrei, spectacolul unor stanci uriase, prabusite, acopera hornul, acum cu o deshidere apreciabila.

Copilul muntelui.

Intaiul deditel.

Vf. Robu din Muntii Lotrului, 1899 metri.

Muntii Capatanii, de la stanga la dreapta: Balota, Nedeia, Negovanu, Piatra Tarnovului.

Poiana Sulitei.

Poiana Sulitei.

Ceturi pe vai.

Din strunga in care am ajuns, incepem sa urcam pe muchia din fata, ingusta si priporoasa. Pe tot parcursul de pana acum intalnim arareori triunghiul rosu. Pe ambele parti ale potecii sunt abrupturi, nerecomandabile unei alunecari. Si mai ales pe cel din dreapta urcusului. Aici, pe locurile acestea prapastioase, pe care pini rari si-au gasit adapost, la vremea inceputului de primavara gasim flora specifica locurilor. Dediteii, minuni florale care orneaza abrupturi greu accesibile, si-au ales locuri in care oamenii sa ajunga cat mai greu. Dar si asa, florile care imbraca culoarea cerului albastru de primavara, cu raze de soare poposite in mijlocul lor, scapa cu greu de furia vandalilor, care le smulg adesea cu radacina cu tot.
Pe versantul dinspre Valea Vasilat, al carui adanc incercam sa-l zarim, pini rari se agata de coastele aride. Curand, pe tancurile prapastioase, ajungem pe Varful Doabrei, unde ne putem opri ca sa privim cu nesat de jur imprejur. Peste Valea Vasilat avem privelisti catre Muntii Lotrului. Spre sud, profilul inconfundabil al Vioreanului din Buila ne duce cu gandul la cine stie ce Materhorn al Carpatilor, atat de triunghiular si inaltat pana la cer pare varful solitar. Daca ne intoarcem privirile, inaltimile Fagarasilor ne apar in toata maretia lor. Iar masivitatea Coziei, de dincolo de Olt, acopera orizontul acestor locuri. Meritam o pauza, poate mai indelungata, pentru ca pana aici, de cand am parasit Brezoiul, am facut aproape 3 ore.

Dupa popas, continuam drumul. Nu va fi deloc usor. Ne trebuie spirit de orientare in primul rand, dar deopotriva si indemanarea necesara depasirii laterale a numeroase tobogane stancoase, a caror ocolire alcatuieste varful intregului traseu pe care-l avem in fata. Mai intai depasim o strunga scurta, dupa care avem de strabatut cativa zeci de metri pe poteca ce se desfasoara chiar pe muchia deosebit de ingusta pe care ne aflam. Apoi urmeaza o coborare pe o zona inclinata, expusa alunecarilor, pe creasta ingusta, cu atat mai mult cu cat suntem pe o portiune de stanca degradata, cu multe firisoare nisipoase. O scurta portiune de palier si o alta coborire de 2-3 metri de stanca cu asperitati, care ne permit o buna aderenta a bocancului. Apoi o abatere la stanga, aparent pe o muchie laterala si o coborire spre dreapta pana in saua adanca, la baza unuia dintre toboganele stancoase obisnuite de acum incolo. Il ocolim si urcam pe creasta intr-un loc parca mai pasnic. Coborim apoi printr-un horn acoperit de frunze prin care se intrevede hatasul pe care trebuie sa-l urmam. Cand ajungem la baza unui tobogan stancos ne orientam spre dreapta, urcand pe langa perete, depasind radacini aflate la vedere. Urcam din nou, din greu, pana la alta inseuare aflata pe muchia pe care o urmam cu insistenta. Urcam apoi o panta prelunga, presarata cu copaci razleti, pana ajungem din nou intr-o strunga. Apoi la stanga, pe langa alt mamelon stancos, pe care de asemenea il ocolim.
In general, drumul urmat se plaseaza pe partea vestica a toboganelor stancoase, dupa fiecare ocolire urmand o iesire in strungi inalte, de unde putem privi sirurile parca nesfarsite de clontani care-si arunca pereti abrupti pana spre vaile adanci. De fiecare data cand ajungem in aceste strungi, de obicei aflate intre doi colosi de stanca cu fete netede, spre vaile din dreapta zarim hatase de abia conturate pe care cu mare atentie putem cobori catre Paraiele Doabrelor. Sunt, pana la capatul traseului, 6-7 astfel de ocoliri, destul de greu de descris. Este de mentionat ca traseul, cu totul deosebit prin infatisarea tuguielor stancoase intalnite in cale, are in locuri mult distantate intre ele un vechi marcaj: triunghi rosu. Intalnim in lungul traseului 10-15 astfel de semne, vechi, dar destul de bine conservate. Semnul face parte din acelasi traseu care coboara printre stancariile Betelului, pe unde insa, a mai fost refacut. Hatasul pe care mergem este destul de bine conturat si mai ales insemnat pe copaci cu scrijelituri, din care numele Cosmin apare de cele mai multe ori.

Popalnic iepuresc.

Deditei.

Cozia si Foarfeca Naratului.

Aleea pinilor dinaintea Vf. Doabre.

Deditei.

Deditei.

Muchia vestica a Doabrelor.

Muchia Cosarei.

Finalul traseului, cel care razbate in poienile din extremitatea sud-estica a Poienii Sulitei, poate fi descris in felul urmator. Dupa una dintre strungile intalnite in cale ne abatem spre stanga, pe dreapta avand creasta pe aici impadurita, intr-o curba usor ascendenta. Pe aici intalnim semne triunghi rosu. Apare in fata noastra, imensa, verticala aproape neteda a unui varf aflat pe o muchie secundara - unul din marile domuri ale Doabrelor. Incepem sa urcam abrupt, prin padure, spre stanga, pana cand ajungem pe creasta de legatura cu varful amintit. In urcare, pe curba pe care o facem, hatasul dispare. Ne indreptam totusi spre creasta, pe care o atingem dupa un efort sustinut de circa ¼ ora.
O data ajunsi in creasta, o urmam la dreapta, urcind prin locuri presarate cu stanci, in care ne ajutam mai ales de radacini si trunchiuri de copaci tineri, dupa care ajungem la baza unui alt perete. Strabatem brana ingusta de sub perete, ajungem sub un alt varf stancos, il ocolim si, spre stanga, ajungem pe poteca clara dintre varful pe langa care am trecut si un altul, apropiat lui. Suntem intr-o veritabila stramtoare, strunga totusi, prin care ne strecuram. De aici mai departe poteca ocoleste spre dreapta cel de al doilea varf al stramtorii si prin locuri clare, bine conturate, ajungem dupa circa 100 metri intr-un ochi de poiana, cu casa in mijloc. Suntem la Todorof, indiciu bine de tinut minte in mai toate traseele de prin aceste locuri. Din Varful Doabrei pana aici am facut cam 3½ - 4 ore.
DE TINUT MINTE. De cand parasim Paraul Doabrei nu mai intalnim surse de apa, firisoarele din cale fiind in perioada verii inexistente. Este bine ca traseul sa fie parcurs cu cineva care-l stie bine, sau macar sa-l mai fi parcurs o data. Experienta in orientare este absolut necesara, iar mentinerea in apropierea crestei, pe versantul vestic sa fie respectata cu sfintenie. Cu toata durata, nu deosebit de mare - circa 7 ore de cand parasim Brezoiul, efortul necesar multor coborasuri, urmate mereu de urcusuri prelungi si destul de abrupte necesita o buna pregatire fizica, iar parcurgerea lui iarna, este absolut interzisa. Pentru ca intreg traseul este lipsit de apa, este bine de stiut ca o data ajunsi in poiana cu casa amintita, acolo unde intalnim marcajul cu cruce rosie, trebuie sa o luam la stanga, pe poteca adevarata, nu pe hatase din acelea de pe care tocmai am iesit. Marcajul cruce rosie ne intovaraseste catava vreme, apoi se abate la dreapta, urcand, dar noi inaintam pe poteca pana la un izvor mocirlit. Apoi, ceva mai sus, este inca unul, intotdeauna cu apa buna si rece.
Ajungem din nou la lumea pe care am parasit-o fie pe semnul cruce rosie spre Gura Sulitei si Valea Calinesti, fie intorcandu-ne la casa Todorof si continuand coborirea pana in satul Proeni (pe aici, ce-i drept rar, mai gasim cate un punct albastru, semn aplicat acum vreo 30 de ani), aflat langa soseua de pe Valea Oltului, in apropierea statiei de tren Lotru.
Intreg traseul, cu tot efortul depus, tesut prin stancariile Doabrelor, este unul de exceptie si chiar daca-l sfarsim obositi, trecerea prin locuri de o salbaticie rar intalnita si cu o neobisnuita frumusete a stancilor ne vor lasa impresii greu de uitat.
Daca dorim o coborire spre Brezoi o putem face pe Muchia Cosarei, despartindu-ne de poteca ce duce in stramtoarea amintita spre dreapta, intalnind mai jos marcajul cruce rosie, dupa care coborim la apa Doabrei si in Brezoi.

Fişiere ataşate	Mărime
muntii_lotrului_34.jpg	431.84 KB
muntii_lotrului_76.jpg	161.32 KB
muntii_lotrului_78.jpg	260.78 KB
muntii_lotrului_9.jpg	205.75 KB
muntii_lotrului_12.jpg	298.6 KB
muntii_lotrului_24.jpg	375 KB
muntii_lotrului_62.jpg	550.53 KB
muntii_lotrului_33.jpg	179.9 KB
muntii_lotrului_36.jpg	243.27 KB
muntii_lotrului_40.jpg	297.48 KB
muntii_lotrului_44.jpg	196.56 KB
muntii_lotrului_45.jpg	328.87 KB
muntii_lotrului_50.jpg	303.58 KB
muntii_lotrului_3361.jpg	348 KB
muntii_lotrului_3376.jpg	281 KB
muntii_lotrului_3380.jpg	350.89 KB
muntii_lotrului_3393.jpg	168.05 KB
muntii_lotrului_3429.jpg	199.52 KB
muntii_lotrului_3395.jpg	343.95 KB
muntii_lotrului_3396.jpg	335.1 KB
muntii_lotrului_2536.jpg	394.72 KB
muntii_lotrului_2538.jpg	418.97 KB

Muntii Lotrului, Varful Turtudan

Muntii Lotrului, Varful Turtudan

text: Dinu Boghez
fotografii: Floriana Boghez

Ce pacat ca orasul Brezoi nu-si pune in valoare tot farmecul montan de care dispune. Astazi oraselul arata jalnic, dar daca cineva s-ar osteni doar un pic peste amorful cotidian, cate locuri fermecatoare ar iesi la iveala! In preajma Brezoiului stau minunatii ale Muntilor Capatanii si Lotrului.
Mai recent - poate fi un inceput, Parcul national Cozia si-a extins aria si prin stancariile Doabrelor, dar pana a fi pusi in valoare muntii la poalele caruia se afla Brezoiul mai este cale lunga. Si totusi, Valea Satului, enigmatica, stransa intre munti, duce spre locurile stancoase ale Naratului, acolo unde floarea de colt isi afla locuri ascunse. Pe malul stang al Lotrului stau caile care duc spre stancariile Doabrelor. Imense carapace de testoase incremenite in piatra. Deasupra lor, cate un dinte de rechin preistoric duce catre vreun varf de unde pare ca drumul se sfirseste daca nu stii locurile ascunse care te conduc pe mai departe. Prin cotloane bine ascunse isi afla loc floarea de colt, la altitudini deosebit de joase. Pe coaste insorite, gingasa floare a deditelului, prin culorile sale aprinse, aduce cerul pe pamant. Si cand dezlegi misterul tancurilor Doabrelor printre care te strecori, te intampina oaza de liniste a Poienii Sulitei.
Pe malul drept al Lotrului, de cum intri pe calea lui lunga, cu muchii stancoase si paduri aninate pe coaste, parca si mai abrupte, te intampina cetatea inalta a Foarfecii si mai apoi lunga cale spre Pietrile Goale si Sturii lui Pavel, stanci ridicate pana la cer. Ar fi poate de ajuns sa-ti umpli sufletul si ochii cu frumusetile deosebite ale acestor locuri.

Vf. Turtudan.

Turtudan, paznicul Brezoiului.

Deasupra Brezoiului, atat de aproape de-ti vine mai mereu in zilele insorite sa-i urci semetia, se ridica Varful Turtudanului, la doar 644 metri. Cea mai usoara cale de ajuns pe tancul inalt porneste chiar din inima targusorului. Te intampina inainte de a trece podul, o tabla mare, care cu amanunte despre trasee, flora si fauna te anunta ca taramul Doabrelor a intrat in Parcul national Cozia. Treci podul peste Lotru, apuci la stanga, pe drumul care duce catre catunul Vasilatu (vezi schita 2) si ajungi la un drumeag care urca pe Valea Doabrei.
De aici, de unde Muchia Turtudanului impunge valea, incepe poteca cea mai directa catre varful semet. Urci sustinut, mai intai printre pinii rari, care puncteaza drumul. Mai apoi, atunci cand poteca parca vrea sa infrunte abruptul semet, ridicat vertical in cale, ai de a face cu un prag de stanca degradata, pe care-l depasesti cu usurinta. O data depasit, ochii se opresc pe carapacele uriase ale Doabrelor, catarate una peste alta.
Mai departe, drumul se inscrie pe brana ingusta care ocoleste peretele muntelui, pe versantul dinspre Valea Lotrului. Brana se strabate cu atentie. Versantul abrupt din dreapta potecii nu este deloc imbietor. La inceputul vreunor zile insorite ale lunii martie, pe aici apar primii deditei, dintre aceia care fac ca versantii prapastiosi ai locurilor sa capete culoarea cerului albastru. Si, in mijlocul florii gingase stralucesc razele galbene ale soarelui de primavara. Poate chiar ai noroc si in vreun cotlon ascuns, de abia razbit de vreo raza de lumina, gasesti floarea gingasa a caldarusei aproape neagra, minune mare a locurilor de pe aici.
Ajungem in strunga de la baza varfului, pana la care am facut mai putin de 1 ora. Ne asteapta ultima parte a urcusului, cea mai grea. Ca sa ne fie de ajutor, aici gasim un cablu, fixat in piatra doar sus. Agatandu-ne de el ajungem aproape de ultima inaltime a Turtudanului. Gasim loc de odihna in apropierea ultimei stanci pe care putem sa o escaladam. Privim cu nesat imprejurimile, strabatand cu ochii stancile cu forme preistorice ale Doabrelor, oprindu-ne tocmai pe plaiul Poienii Sulitei. Putem escalada cu destula atentie cei cativa metri care duc deasupra ultimei stanci. Avem de aici o priveliste deosebita asupra oraselului pe care l-am parasit de curand, dar si spre profunzimea Vaii Lotrului, pana pe inaltimea Tarnovului, cel care parca inchide orizontul, stapanit de marile inaltimi ale Muntilor Capatanii.

Intoarcerea o putem face prin aceleasi locuri, parca cu mai multa atentie. Putem alege insa o alta cale, strabatand Muchia Turtudanului. Dupa ce am coborat ajutandu-ne de cablu, ajungem repede intr-o strunga. Apoi depasim o scurta portiune stancoasa. Poteca devine comoda. Curand, circa 30 minute, dupa ce strabatem cateva sei putin adanci, ajungem intr-un loc de unde spre stanga se desprinde o muchie. In fata, Muchia Turtudanului continua urcand din greu pe unul din cele cateva tancuri care alcatuiesc versantul stang al Lotrului. Noi coboram cu atentie spre stanga, intr-o sa inierbata. Intalnim poteca turmelor de capre din Brezoi, care urca frecvent pana aici.
Mai departe continuam mersul linistit prin padurea de fagi si mesteceni, cu privelisti catre poalele stancariilor Doabrelor, acoperite de pasuni si livezi. Urcam pe tancul din fata, pana in crestetul lui. Inaltimea pe care am ajuns este spectaculoasa, cu atat mai mult cu cat pe cealalta parte a varfului, un abrupt imposibil de coborat direct ne opreste inaintarea. Jos, la poalele abruptului, zarim o curmatura inierbata, strabatuta de o linie de inalta tensiune. Pana acolo, din vale, ajunge o poteca, care de aici, din varf ne este inaccesibila. Ne intoarcem si gasim repede un fir de poteca care ne conduce catre livezile de pe malul Paraului Doabrei. De cand am parasit Varful Turtudanului pana cand ajungem pe malul paraului au trecut 1½ ore. Inca ¼ ora si am ajuns din nou pe podul de peste Lotru, din centrul Brezoiului. Implinim o excursie scurta printr-unul din locurile deosebite care inconjoara Brezoiul.

Fişiere ataşate	Mărime
muntii_lotrului_128.jpg	382.96 KB
muntii_lotrului_134.jpg	334.89 KB