Muntii, natura, prin lume
Articole scrise de autori care au probat prin descrieri facute asupra unor destinatii din Romania ca informatia pe care ne-o transmit este utilizabila.
Carpatii de la nord si sud de granita Romania - Ucraina.
Cel mai inalt varf din Balcani, in Bulgaria
Musala, Bulgaria, 2925 m
participanti: Otilia si Ciprian Barsan, Cristi Schipor, Costica Martinescu, Vasile Bouaru
10-13 septembrie 2010
Masivul Rila, de la sud de Sofia, se afla in partea de sud-vest a Bulgariei. Practic, acesti munti sunt o prelungire a Muntilor Rodopi. In Masivul Rila se afla cel mai inalt varf al Muntilor Balcani, Musala, de 2925,4 metri. Ne-am propus sa-l suim.
Am plecat din Radauti pe la 6,30. Din Suceava am luat un accelerat care ne-a dus cale de aproape 7 ore pana la Bucuresti, unde ne-am intalnit toti membrii echipei. Pe la ora 20 am pornit spre Bulgaria, cu o masina. Am parcurs destul de repede portiunea de drum pana la Giurgiu, am trecut Dunarea si o data cu asta am intrat in tara vecina. Am evitat sa intram prin Ruse si ne-am continuat drumul in directia Sofia. Starea soselelor este foarte buna singurul lucru care ne-a dat mari batai de cap a fost lipsa indicatoarelor. Dar am ajuns si in vecinatatea capitalei unde iar a trebuit sa ne invartim putin pana am gasit drumul spre orasul Samokov (vezi harta 1), evitand astfel sa traversam Sofia. In acest oras am pierdut din nou drumul si am parcurs cateva strazi pana am descoperit un mic indicator care sa ne conduca spre statiunea Borovets, de unde vom urca pe munte. Si iata-ne ajunsi pe la 3 dimineata in Borovets. Ceata deasa si cativa stropi de ploaie. Urcam pe drumul care ni se pare a fi cel principal pana gasim un mic loc de parcare unde punem cortul.

harta 1
Dupa un somn de cateva ore ne trezim partial refacuti si motivati de puternica dorinta de a urca. Ceata s-a mai risipit dar cerul este acoperit de nori grosi si destul de negri. Constatam ca suntem foarte aproape de statia telegondolei. Ne intoarcem prin statiune de unde cumparam alimente precum si o harta a muntelui; apoi ne indreptam spre statia de plecare a telegondolei, aflata la altitudinea de 1315 m (foto 1), care ne va conduce la Yastrebets, la 2369 m (vezi harta 2).

harta 2

1
Dupa ce cumparam bilete ajungem la locul de imbarcare. Un lucrator al statiei este amabil si ne da cateva informatii. Avem de parcurs circa 25 de minute cu telegondola. Urcam pe rand, mai intai Ciprian si sotia, in urmatoarea telegondola Cristi, Costica si eu. Pornim spre inaltimi cu viteza destul de mare. Intram in ceata si din cand in cand deslusim sub noi o padure foarte deasa, de brad, pe care daca am fi parcurs-o pe jos am fi facut in jur de 6 ore. Dupa catva timp traversam o statie intermediara. Apoi muntele ne ofera cel mai frumos cadou: iesim deasupra unui strat gros de nori, cerul este senin iar soarele straluceste cu putere. E asa de frumos incat nu ne vine a crede ce contrast este intre vremea din vale si cea de aici. Ajungem la statia terminus, unde facem fotografii mai intai spre vale (foto 4); vedem telegondolele cum rasar din ceata.

4
Pornim la drum spre cabana Musala. Un drum foarte bine intretinut, marcat cu banda rosie asezata orizontal, asa cum am vazut cateva marcaje prin Muntii Obcina Mare. De la telegondola drumul coboara putin apoi merge aproximativ pe curba de nivel (foto 7). Drumul traverseaza mari intinderi de jnepeni (foto 8), intrerupte doar de cateva partii de schi si telescaun. In continuare stratul de nori este mai jos de noi si straluceste spectaculos in lumina soarelui. Mai parcurgem putin si in vecinatatea unei mici stanci pe care intalnim marcajul se afla un izvor unde ne alimentam cu apa. Apoi ajungem la un indicator care arata ca intram in Parcul National Rila (foto 14). De aici vedem valea care coboara spre Borovets, din alt unghi, acoperita de acelasi strat gros de nori.

7

8

14
Dupa aproape o ora de la telegondola ajungem la cabana Musala (foto 16), aflata la 2389 metri, pe malul lacului omonim (foto 17). In imaginea 16 este noua cabana, aflata in constructie, aproape in faza terminala. Langa ea se afla vechea cabana iar pe malul lacului mai sunt cateva constructii. Lacul este foarte curat si apa foarte limpede. Dupa ce inspectam zona vorbim cu cabaniera si lasam bagajele aici, luand mai sus strictul necesar.

16

17
Pornim spre varf. Ciprian ocoleste lacul si se inscrie pe o poteca ce se pierde dupa un pinten stancos iar noi, pe langa cabana, ne inscriem pe o vale abrupta (foto 18) pe dupa acelasi pinten stancos. Grohotis la tot pasul. Undeva mai sus intalnim un izvor de la care ne alimentam (foto 19).

18

19
Continuam urcusul si dupa ce facem regruparea admiram un splendid lac glaciar, destul de intins si de un albastru nefiresc, Alekovo (foto 20). Aici suntem deja la o altitudine mai mare decat in Romania, in jur de 2600 metri. Urcam mai departe, pe o vale plina de grohotis (foto 21); se evde un colt al refugiului Everest. Stancile dispuse haotic confera peisajului un aspect magnific.

20

21
Iar noi urmam poteca printre aceste pietre, foarte bine intretinuta. Apare un sirag de stalpi din metal, pe care probabil erau intinse cabluri spre statia meteo aflata in varf. Inainte de a ajunge la refugiu intalnim iar un izvor captat de unde facem ultima aprovizionare cu apa. Inca cativa metri si ajungem la refugiu (foto 25). Are un design interesant, acoperisul fiind astfel construit incat sa faca fata conditiilor de la aceasta altitudine, 2709 metri. In spatele refugiului alt lac in care cerul se reflecta, Ledenoto (foto 26).

25

26
citeste aici partea a 2-a a articolului
| Fişiere ataşate | Mărime |
|---|---|
| harta_bulgaria.jpg | 580.28 KB |
| harta_musala.jpg | 586.14 KB |
| 0_musala_cu_diacritice.doc | 45 KB |
| musala_bulgaria_01.jpg | 98.51 KB |
| musala_bulgaria_04.jpg | 103.28 KB |
| musala_bulgaria_07.jpg | 173.34 KB |
| musala_bulgaria_08.jpg | 122.32 KB |
| musala_bulgaria_14.jpg | 271.38 KB |
| musala_bulgaria_16.jpg | 130.14 KB |
| musala_bulgaria_17.jpg | 214.11 KB |
| musala_bulgaria_18.jpg | 241.89 KB |
| musala_bulgaria_19.jpg | 235.78 KB |
| musala_bulgaria_20.jpg | 241.92 KB |
| musala_bulgaria_21.jpg | 213.02 KB |
| musala_bulgaria_25.jpg | 189.35 KB |
| musala_bulgaria_26.jpg | 255.92 KB |
Cervidee la Woburn Abbey - fauna, Marea Britanie

Woburn Abbey (http://www.woburn.co.uk/abbey/) este situata la jumatatea distantei dintre Londra si Birmingham. Aceasta proprietate de aproximativ 3.000 de acri (aproximativ 1214 hectare) apartine familiei ducelui de Bedford de mai bine de 400 de ani si gazduieste, inca de la sfarsitul secolului al 19-lea, 10 specii de cervidee originale din India, China, Europa de Nord sau Mediterana, formand astfel cea mai mare turma de acest fel din UK.
Imaginea panoramica (314 x 38 centimetri) a fost facuta la 26-04-2009 dinspre punctul cu coordonatele GPS 51.991597, -0.597864 catre sud. Descarca de mai jos fisierul woburn_abbey_314x38_centimetri.jpg. (Cum copiati fisiere/ harti pe calculatorul Dv.!)
text si imagine: Marius Banea
Reproducerea acestui text si a imaginilor atasate fara acordul www.romania-natura.ro sau al autorului sunt strict interzise.
| Fişiere ataşate | Mărime |
|---|---|
| woburn_abbey_314x38_centimetri.jpg | 2.81 MO |
| 2009_04_26_woburn_abbey_imagine_mica.jpg | 47.23 KB |
Muntele Olimp, 2917 m, Grecia
participanti: Vasile Bouaru, Otilia si Ciprian Barsan, Anca Carsmariu, Costica Martinescu
21-24 octombrie 2011. Plecarea a fost din Bucuresti. Am pornit pe inserate si dupa ce am traversat Bulgaria, am intrat in Grecia dupa miezul nopţii. Am traversat orasul Thessaloniki iar de acolo ne-am indreptat spre orasul Litochoro, aflat la poalele Muntelui Olimp si pe malul Marii Egee. Din Litochoro urmam indicatoarele rutiere si urcam circa 17 km pe o sosea cu multe serpentine pana la Prionia, o parcare aflata la 1100 m, ultimul loc pana unde se poate urca cu masina. Am facut pana aici aproape 12 ore de la plecarea din ţara. Montam repede cortul si pana sa se lumineze de ziua prindem 3 ore de somn.
Dimineaţa vedem primele detalii, pereţi impresionanţi din calcar, luminaţi feeric de soare. Se observa si cateva culmi inzapezite. Dam un tur prin imprejurimi si observam poteca care coboara spre Litochoro, foarte bine amenajata (foto 1). Pe aceeasi poteca, dar in sens invers, trebuie sa urcam. Ne alimentam cu apa de la un izvor amenajat. E bine sa luam apa cu noi pentru ca pana sus nu gasim deloc. Ceva mai sus de parcare se afla primele indicatoare despre traseul pe care trebuie sa-l urmam.

1
aici este continuarea articolului
| Fişiere ataşate | Mărime |
|---|---|
| olimp_03.jpg | 210.26 KB |