You are hereMuntii Gutai / Cheile Danesti, Muntii Gutai

Cheile Danesti, Muntii Gutai


By redactie - Posted on 01 January 2009

Cheile Danesti, Muntii Gutai

text si imagini: Petru Lucian Goja (Baia Mare)

31 decembrie 2008, cu Dumitru Istvan, Ionica Pop, Brena. Intentia noastra era de a evalua sub aspectul realizarii marcajului un traseu turistic marcat in vara 2008 cu triunghi albastru, concomitent estimand timpul mediu de parcurs si inregistrand cu ajutorul GPS coordonatele si trekk-ul in vederea amplasarii lor pe harta turistica a zonei.

Danesti - Cheile Danesti - Surdesti

Extras din ghidul Muntii Gutii (de Dumitru Istavan, Stelian Popescu, Ioan Pop; Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1990)

Plecare la 8,30 dimineata, pe ger aspru, din Baia Mare spre Baia Sprie, din nou ratand doar cu cel mult 5 minute fantastica ivire a discului solar imens, bronz-argintiu si precum un scut medieval, straniu estompat de matinale neguri in Danesti (vezi harta), deasupra Mandrei Vederi (dealul cu paduricea de molid si pin rosu situata deasupra vechilor bai, recent modernizate, valorificand balneoclimateric zonal resursele minerale de ape sulfuroase). La ora 9 eram opriti langa gura Cheilor Danesti, acolo unde apele V. Izvorul Bulzului trec pe sub asfaltul DJ 184 scurgandu-se spre sud, altfel spus la circa 150 m vest de basilica ortodoxa din Danesti.
Ne-am luat rucsacii usori si betele de tura, simtind pe loc violenta muscatura a gerului. In curand aveam sa urmam inspre amonte, pe malul geografic stang, V. Izvorul Bulzului prinsa binisor in cuirasele alb-translucide de gheturi. Un mic baraj metamorfozat in prag margelat de gheata trada debutul scurtului scoc din dreapta vaii prin care suvoiul de apa cristalina alerga nebun spre apropiata valtoare in care-si incepea nebuna spiralare.
Depasind cateva gospodarii situate pe un mal si altul, traversand un podet, intram pe nesimtite in scurtele Chei Danesti (vezi numarul 8 al revistei Natura Romaniei), avand versantul geografic drept al V. Izvorul Bulzului format din Dl. Tieiului (tiei = chei) iar cel geografic stang din Dl. Plescuta. Versantul SE al primului ofera privirii un abrupt stancos, cu cateva bulzuri riodacititice spectaculoase, fiind impadurit cu goruni, fagi si carpeni, deasupra cu o larga poiana locuita de o modesta, dar inimoasa, familie de tarani. Al doilea deal e integral acoperit cu gorunet spre E-SE in timp ce versantul sau V-NV e stancos/ bolovanos iar din vara acestui an, din nefericire, APM si GNM Maramures au avizat deschiderea unei cariere de piatra care va impieta grav asupra salbaticiei si spectaculozitatii zonei.
Am depasit repede un izvor captat, vana de apa tasnind neostoita prin conducta PVC, nu peste mult, ceva mai sus si pe aceeasi parte stanga a sleaului de caruta dand cu privirile de o extraordinara draperie grea de gheata crem, spre bej inchis, formata dupa prelunga scurgere a evantaielor nevazute de apa peste un scoc stancos abrupt (imaginea 1). Chiciura fina, atarnand din ramurile arinilor. Pe firul V. Izvorul Bulzului ochiuri cristalin transparente scapate deocamdata stransorii ghetii, oferind adesea privirii superbe sloiuri slefuite de curent si aducand unor ciorchini, limbi de clopotei, sofisticati cercei…

Danesti - Cheile Danesti - Surdesti

Draperia din Cheile Danesti.

Danesti - Cheile Danesti - Surdesti

Calauza.

Iesind din Cheile Danesti spre zona lor estica, in ingusta lunca aparura claile de fan cu discontinue gulere de nea, o casuta de vacanta modesta iar la 30 de minute de la debut, in stanga drumului se ivi un marcaj turistic foarte recent si neglijent facut (marime nestandardizata, vopsea pensulata fara sablon), cruce albastra, conducand probabil spre vestitul obelisc falic riodacitic neaos botezat de danesteni P..a calului (vezi numarul 8 al revistei Natura Romaniei). In mod firesc crucea albastra ar fi trebuit sa debuteze in acelasi loc cu triunghiul albastru (la iesirea din Cheile Danesti) si nu sa apara aici dintr-o data, fara macar o sageata /panou indicator precizand directia/obiectivul vizat, distanta aproximativa si timpul mediu de parcurs, modul de realizare tradand, precum in foarte multe alte cazuri, diletantismul habarnist dublat de indolenta celor care-l facusera. Valea continua in dreapta drumului de caruta, dincolo de ea si pe un plan superior ivindu-se printre neguri mai intai Dl. Muta Mica (vezi harta), mai apoi Dl. Muta Mare, pe unde aveam sa ne intoarcem.

Danesti - Cheile Danesti - Surdesti













Broderia.

Danesti - Cheile Danesti - Surdesti





































Festele negurei.

Marcajul triunghi albastru abandoneaza la un moment dat (fara a fi deloc clar de ce) poienile de pe malul geografic drept al V. Izvorul Bulzului iar pentru a-l urmari am trecut cu prudenta deosebita prin vadul alunecos si inghetat. Imediat in dreapta aparu linia de inalta tensiune ce continua spre Cavnic traversand culmea Dl. Crucii (vezi harta).

Urme de vulpi, iepuri si mistreti. Liniste si ger muiat treptat, pe masura ridicarii soarelui pe bolta, generand stranii halouri deasupra paduricilor si huciurilor. Nu peste multa vreme, la o confluenta, triunghiul albastru coteste stanga, marcajul urmand in continuare inspre amonte V. Izvorul Bulzului. Marcajul e destul de rar si prost amplasat pe latura dinspre sleaul de caruta al arborilor, ori a bolovanilor, nefiind vizibil decat din apropiere si nicidecum din ambele directii de mers. La un moment dat privind spre stanga si in sus se vazu o portiune din vasta pajiste a Vf. Blidiristea (vezi harta), inconjurata de codrul matur de fag, deasupra lui Vf. Ulmoasa Mica iar ceva mai spre NV Vf. Portita. De remarcat in zona prezenta pe versantii impaduriti preponderent cu fag si carpen a numeroaselor formatiuni stancoase, adesea sub forma unor lungi spinari, alteori ca niste ciudati martori de eroziune, cateodata ca niste frante obeliscuri cu socluri conglomerat vulcanice.
Daca in debutul traseului neaua nu avea peste 8-10 cm grosime, acum, dupa circa 2 ore de mers, stratul de zapada pufoasa si fosnitoare din pricina stelutelor de gheata atingea lejer 25-30 cm, fara a ne crea insa probleme de deplasare. Practic, timp de 2½ ore aveam sa urmam fidel inspre obarsii Izvorul Bulzului, ajungand in final intr-o mica poienita de confluenta a doua vai, marcajul triunghi albastru traversand prin vad spre N, ivindu-se apoi la baza unui fag, din acel loc poteca ce continua probabil spre Piatra Bulzului si-apoi spre Poiana Arsita (si Vf. Mogosa, vezi harta) disparand, ca si marcajul.
Din acest moment am revenit in poienita la marcajul prezent pe un conglomerat vulcanic, continuand sa suim la dreapta (E-SE) prin succesive poienite, avand la un moment dat posibilitatea sa penetram la stanga-n sus (NE) pentru a accede in zona SV a cracului dublu al Poienii Arsita sau sa o luam tangent spre SE pentru a intersecta doua marcaje turistice realizate de catre colegii mei de tura in anii precedenti, unul cruce albastra, debutand in Dl. Cornului - Surdesti, traversand culmea Dl. Crucii pentru a continua pe sub Piatra Soimului in Cavnic, celalalt cruce rosie, debutand in Surdesti aproape de Piatra Rosie si conducand prin culmea Dl. Crucii si Poiana Arsita pe Vf. Mogosa.
Dupa 3½ ore de la plecare aveam sa ajungem la o raspantie cu o casoaie din boltari de beton, sub ea si spre SV debutul unei modeste vai, afluent a V. Izvorul Bulzului, dand peste marcajele cruce albastra si rosie iar pe un fag monumental dindaratul unei pastorale colibe, de sageata rosie luand-o la stanga spre Piatra Rosie (vezi harta) in timp ce una albastra continua spre inainte si imediat la dreapta.
Aici am facut un scurt popas pentru ceai si fortificare dupa care ne-am angajat pe traseul marcat cu cruce albastra, traversand o zona cu huci de alun, fag si carpen, ajungand in stanga liniei de inalta tensiune, coborand spre o vaiuga in stanga careia am continuat pe un vechi drum de caruta, ocolind astfel prin N-NV Dl. Muta Mare in timp ce, din ce in ce mai aproape, auzeam infundatele troznituri ale pustilor de vanatoare.

Am iesit intr-o sa ce leaga Dl. Muta Mare (NE) de Dl. Muta Mica (SV), remarcand in dreapta o cabanuta si cateva clai langa un stalp de inalta tensiune. De aici, privind spre E prin negurile din ce in ce mai prezente, reci si umede, am putut vedea coltul vestic al Pietrei Rosii (imaginea 6), apoi o buna portiune din Surdesti, stancaria cu Via Dolorosa a Bulbucului Mic si-n dreapta acestuia sulita celebrei biserici din lemn, monument UNESCO, din Surdesti. O vreme ne-am deplasat pe versantul SE, cu livezi clasice, ajungand la o rastignire amplasata in saua dinaintea Dl. Muta Mica. De la rastignire aveam sa continuam la stanga, pe la liziera cu gard viu a unei clasice plantatii de mar, iesind intr-o vasta belvedere spre bisericuta de lemn a cimitirului din Dl. Cornului - Surdesti, la stanga ei noua biserica zidita si cu turle argintii din acelasi Surdesti, ceva mai la dreapta si mai spre S ivindu-se Dl. Magura Cetatelei.

Danesti - Cheile Danesti - Surdesti

Surdesti, ca o himera.

Danesti - Cheile Danesti - Surdesti

























Stanga sus, partea vestica a Pietrei Rosii din Surdesti.

De aici am coborat usor spre stanga, dand de un sleau ingust limitat de un gard din cabluri de otel, continuand spre SV pana la asfaltul DJ 184 Baia Mare - Cavnic, adica la circa 50 m E de culmea Dl. Cornului (dupa 5½ ore de la debut). De acum mai aveam de talpuit pe asfalt circa 2,5 km, iesind in curand din Surdesti si intrand in Danesti, lasand spre stanga devierea spre satul Cetatele.

Danesti - Cheile Danesti - Surdesti

Racorduri spatiale.

Danesti - Cheile Danesti - Surdesti

Smerita pliere.

Danesti - Cheile Danesti - Surdesti

La revedere Surdesti.

Dupa 6 ore de la plecare, lasand in dreapta soselei basilica ortodoxa a Danestiului iar la stanga, putin mai departe, Dl. Mandra Vedere decorat de splendizii sai molizi si pini albiti de chiciura, ne incheiam circuitul turistic final 2008 pornind spre Baia Sprie - Baia Mare. Gerul aspru si negurile sure-si reintrasera din nou in drepturi. Evaluandu-mi realizarile turistice din 2008 constatam ca din nou depasisem de departe mia de km talpuiti pe diferitele coclauri montane, adunand sute de pagini in cele 67 RT-uri si mii de imagini in tolba amintirilor. Vorba aia, La anul si la mai mare! Doamne da!


Fişiere ataşateMărime
0_chei_danesti_surdesti_cu_diacritice.doc41.5 KB
harta_cheile_danesti.jpg448.17 KB
1_draperia_din_cheile_danesti.jpg120.3 KB
2_calauza.jpg83.91 KB
3_broderia.jpg83.58 KB
4_festele_negurei.jpg40.97 KB
5_surdesti_ca_o_himera.jpg50.75 KB
6_st_sus_vest_piatra_rosie_surdesti.jpg108.88 KB
8_racorduri_spatiale.jpg44.71 KB
9_smerita_pliere.jpg36.31 KB
10_la_revedere_surdesti.jpg52.41 KB