Muntii Lotrului, creasta de vest

Muntii Lotru, creasta de vest

Dinu Boghez (Ramnicu Valcea)

Dimineata de septembrie. De la Obarsia Lotrului (vezi hartile 1 si 2) am inceput sa urcam din greu pe crucea rosie care duce spre creasta. Arareori am zarit cate un semn de marcaj, si acela ros de trecerea timpului. (Harta 2 este un extras, cu modificari/ completari aduse de Dinu Boghez si Ica Giurgiu, din lucrarea lui Gheorghe Ploaie, Valea Lotrului, editura Sport-Turism, Bucuresti, 1983. S-au mai folosit unele informatii cartografice din lucrarea autorilor Constanta Trufas, Valer Trufas, Gheorghe Ploaie, Gabriela Apostol - Muntii Steflesti (Lotrului) - Editura Carro, Bucuresti, 1996.)

harta 1

harta 2

De sus, din munte, zgomote ale unei turme intarziate de oi ajungeau pana la noi. Am trecut prin apropierea unei stane, dupa care o curba printre brazi ne-a scos la plai. Zaream de acum poteca de creasta care vine din Saua Tartarau, iar pe ea cateva siluete cu rucsaci. Odihneau langa izvorul la care am ajuns si noi. Erau patru tineri cehi, calatoriti noptea cu trenul, veniti pentru o tura lunga si pretentioasa: creasta Lotrului, cu coborare in Brezoi, traversarea Muntilor Capatanii si terminarea periplului in Muntii Parang (vezi harta 1, extras din Romania, tourist map, Ministerul Turismului, 1989).
Ne-am despartit de ei in Saua Tampelor, nu departe de stana inca activa. Am disparut in paienjenisul cetii care reacoperea muntele. Apoi, pajistea ingalbenita de culoarea toamnei s-a luminat si plaiul alpin, prelung, cu varfuri domoale ce pareau sa se confunde cu cerul, stapanea locurile.
Pana la Larga Manetanilor totul a parut un vis. Vantul taios si frigul care cobora din locurile inalte catre care ne indreptam ne-au facut sa ne abatem un pic pe la stana in care zarisem flacara jucausa a focului. Ciobanii ne-au indrumat pasii mai departe, nu pe poteca care parea cam firava ci pe dara lasata de motocicletele unui raliu care tulburase muntele.
Am lasat pe stanga un drum bun, care coboara la apa Frumoasei si am ocolit prin sud Varful inalt al Tampei (1911 m). Poteca cu multe izvoare, stiuta din alte imprejurari, era undeva sub noi. Ceata a pus iar stapanire pe munte. Am mai apucat sa vedem stancariile dinspre Balutu. In Saua La Table (de la nord de Balutu) - intersectie de cai cu stalp indicator si sageti ilizibile - un drum larg se facea catre nord, spre Valea Frumoasei.

Noi am continuat sa urcam lent, pe plai si am ajuns pe Vf. Piatra Alba, langa baliza, la 2178 metri (foto 4). Cel putin stiam ca suntem pe drumul cel bun. Mai departe lipsea orice reper de orientare. (Pe aceste locuri creasta masivului este ca un podis lat, mult suspendat deasupra vailor de la nord si sud. Daca pe vreme senina orientarea nu este prea dificila, pe ceata apar probleme foarte serioase. - Ica Giurgiu)

4 Piatra Alba si caldarile sale sudice, vazute din zona Vf. Steflesti.
foto: Trestian Gavanescu (Ramnicu Valcea)

Am zarit totusi bornele vechii granite cu Austro-Ungaria, movile de pamant inierbat, care desi rare, dincolo de 500 metri, ne ofereau indicii despre linia crestei. Spre sud erau caldarile glaciare ale Hanesului, cu lacuri si jnepenisuri, in care nu voiam sa intram (foto 5). Au inceput sa cada ace marunte de mazariche si sa ploua. Se facuse frig tare.

5 Lacurile Hanesului (pe partea de sud a crestei) si Vf. Piatra Alba (in fundal), vazute dinspre est.
foto: Dinu Boghez (Ramnicu Valcea)

Undeva, nu prea jos, pe versantul nordic, am zarit marginea intinderii de jneapan. Am ajuns acolo cu repeziciune si am intins cortul. Pana aici, de la Obarsia Lotrului, facusem 5 ore. Eram la imbinarea a doua paraiase, la adapostul perdelii verzi. Doar bocancii, siliti sa mearga prin udeala pajistii, musteau de apa.
Am si atipit, pana ne-a trezit un suierat. La usa cortului era un cioban, cu cojoaca pe el. I se speriasera oile si venise sa vada de cine. I-am oferit cafea, in locul tigarii asteptate. La taifasuiala de la gura cortului ne spune ca pe aici, si tot pe ceata, s-au ratacit niste italieni si ca el i-a scos la liman.
Peste munte se lasa intunericul. Ceata domneste, ploaia e cand taraita, cand in ropote. Ies din cort, in toiul noptii si ma intampina un cer plin de stele; cu tot frigul care coborase peste munte stau sa admir clipicii luminosi de pe fundalul intunecat.

Cand alba a inceput sa lumineze cortul, ma pregatesc sa ies afara. Dau sa trag fermoarul. Se deschide cu greutate. E inghetat bocna si trebuie sa stau cu degetele pe el ca sa-l desfac. Cand in sfarsit izbutesc, soarele statea sa dea peste munte, sa ajunga la noi si sa topeasca covorul gros de bruma cu care era pardosita pajistea alpina. Afara era un frig strasnic; doar nadejdea soarelui si seninul muntilor din jur ne face sa ne grabim.
In Muntii Sureanu, pe Varfurile Auselului si Patrului stau agatati norisori iar jos, pe vai, e volbura cetoasa (foto 7). Incepem drumul lung (foto 6) spre cantonul Dobrun. Ajungem langa Piatra Graitoare, apoi depasim Vf. Cristesti, ale carui stancarii sclipesc in lumina soarelui; pana aici am facut doar ½ ore.

6 Saua Steflesti si creasta Muntilor Lotrului, vazute din zona somitala a Muntilor Cindrel.
foto: Ica Giurgiu (Bucuresti)

7 De pe Vf. Cristesti vedem zona inalta a Muntilor Sureanu, cu Varfurile Ausel (2009 metri, in stanga) si Patru (2130 m, in dreapta).
foto: Dinu Boghez (Ramnicu Valcea)

Depasim saua larga, presarata cu stanci, apoi ocolim Vf. Steflesti (foto 8). Atingem creasta atat cat sa privim lacul din caldarea nordica a acestui varf (fotografiile 9-12). Trecem pe langa alt varf inalt (2212 m) si incepem sa coboram pe linia marcata cu bornele inierbate ale granitei nemiloase. Soarele a incalzit muntele, care mai sclipeste inca sub mantia, acum peticita, a brumei de asta noapte.

8 Saua Steflesti, Vf. Cindrel si creasta care duce, spre stanga, catre Vf. Frumoasa (2161 m), vazute din zona Vf. Steflesti (Muntii Lotrului).
foto: Ica Giurgiu (Bucuresti)

9 Lacul Steflesti, vazut dinspre vest, din creasta, din zona varfului omonim.
foto: Ica Giurgiu, Olguta si Zeno Ghizdavet (Bucuresti)

10 Lacul Steflesti, cu tufe de jneapan pe maluri, vazut dinspre est.
foto: Ica Giurgiu (Bucuresti)

11 Varful unei crengi de jneapan.
foto: Ica Giurgiu (Bucuresti) (Jneapanul (Pinus montana) (jep, jip) alcatuieste ultima imbracaminte lemnoasa a muntelui, tufisuri dese. O lupta zilnica trebuie sa duca impotriva neprielniciei locului. Radacinile au de luptat cu neospitalitatea stincilor; trunchiul trebuie sa se apere contra frigului si a virtejelor de vinturi. Foloseste sa opreasca lunecusul grohotisului.
Ramurile seamana cu radacinile, numai ca sint acoperite cu solzisori desi, de sub aripa carora ies cite doua frunzulite subtiri si ascutite ca acele. Lungi, noduroase, ciuntite, sucite, ramurile se tirasc la fata pamintului, se incolacesc cu ale vecinului, formind astfel, cit tine jnepenisul, o pisla de cetini. Furtunile aluneca peste acoperisul de frunze.
Aerul se incalzeste mai incet; piatra mai repede. Jneapanul se fereste de cel dintii, se lipeste de cea de-a doua. Frunzele si mugurii se tin in apropierea pietrei, nelasind in acelasi timp sa se strecoare caldura cu usurinta, dupa cum parul si penele opresc pierderea caldurii din corpul animalelor.
Jneapanul mai are insa de invins pe dusmanul vietatilor din regiunile muntoase: nametii ingramaditi peste masura in timpul iernii. Ingramadindu-se pe capul bietului arboras, l-ar schilodi, rupindu-i cracile, daca acestea ar fi rigide ca fierul si nu elastice ca otelul. Cu cit zapada se ingramadeste si creste in grosime, cu atita arborasul se lipeste de pamint, stind astfel cuprins toata iarna intre caldura pamintului si pavaza rea conducatoare a omatului. Iar cind vintul cald de primavara inlatura incetul cu incetul imbracamintea de iarna si cind degetarutul isi face loc in mustul omatului, vestind din clopotele lui albastrii ca viata invie pe virfurile inalte, atunci si jneapanul se desteapta din amorteala indelunga, indoindu-si ramurile spre lumina, spre vint. Caci acum vintul e necesar vietii lui. In seama lui isi da noianul pulberii galbene ce se scutura din conulete mici, ascunse sub canaful argintat din virful ramurilor. Prin suflarea vintului polenul e imprastiat spre alte conuri mai mascate, ai caror solzi se rasfring putin, pentru ca sa lase deschisa calea catre ousoarele ce asteapta binecuvintata ploaie aurie. Planta chinuita, mereu la pinda sa scape de nevoi, traieste acum citeva clipe de bucurie, caci i se implineste visul ei de vietuitoare. (Ion Simionescu - Flora Romaniei - editia a IV-a)

Jneapan (Pinus mugo Turra). H=3 m. Arbust cu tulpini culcate, cu virful oblic ascendent. Scoarta nu se exfoliaza. Frunze aciforme, asezate des si incovoiate spre lujer. Conuri solitare sau cite 2-4, in verticile. Inflorire mai - iunie. Folosit pentru efecte antiinflamatoare, antiseptice ale cailor respiratorii si renale. Cu insusiri diuretice. Ca aromatizant al produselor cosmetice. Din rasina se obtine o terebentina de calitate superioara. In zona alpina, ca tufisuri. Europa centrala. (Constantin Parvu, Stoica Godeanu, Laurentiu Stroe - Calauza in lumea plantelor si animalelor - Editura Ceres, Bucuresti, 1985))

12 Olguta si Zeno Ghizdavet determina compozitia chimica a apei din Lacul Steflesti.
foto: Ica Giurgiu (Bucuresti)

Pe alocuri, de sub cate o piatra, mai susura un izvoras. Din zare, vine catre noi silueta de piramida semeata a Balindrului (2207 m, foto 13). Coboram printr-o alta padure de jneapan, pana intr-o sa adanca, la 1882 metri. Pe aici iese o poteca ce urca din Valea Balindru, marcata candva cu punct albastru. Are pe ea si izvor, 10 minute mai jos. (vezi harta 3, extras - cu unele adaugiri aduse de noi - din lucrarea autorilor Constanta Trufas, Valer Trufas, Gheorghe Ploaie, Gabriela Apostol - Muntii Steflesti (Lotrului) - Editura Carro, Bucuresti, 1996)

13 Vedere dinspre est.
foto: Trestian Gavanescu (Ramnicu Valcea)

harta 3

Continuam drumul, pe poteca bine conturata, trecand pe sub Varfurile Contu Mic (1984) si Mare (2080 m), dupa care ajungem in Saua Contu, la 1957 metri. Ne tenta urcarea pe Muchia Balindrului, trecand peste stancile Balindrutului (2129 m), dar udatura scormonita din covorul gros de bruma, topita de razele soarelui, stransa in bocanci, ne-a determinat sa ne gandim la odihna de la castelul Dobrun (foto 16).
Traversam repede grohotisul Caldarii Balindrului. Dupa ce depasim Saua Balindrului (2017 m) trecem pe sub gemenele Varfuri Hoteagu si Negovanu Mare, ambele de 2135 metri. Ne apropiem de bordeiul pentru mioare de pe coasta muntelui. Apoi depasim mocirloasa Sa Negovanu si ramificatia potecii care duce catre nord, pe Valea Sadului (marcaj triunghi rosu).
Spre sud, poteca marcata cu triunghi rosu coboara pe marginea unui jnepenis, urmeaza liziera padurii de brad si continua catre Dobrun. Noi vom trece pe sub Varfurile Jidu (2095 m, foto 14), Coasta Mioarelor (1968) si Dobrun (1979). Intalnim poteca marcata la izvorul de langa bordeiul pentru mioare al stanei Dobrun, catre care ne indreptam. Dinspre Balindru vine un nor negru care se descarca tocmai cand ajungem la bordei.
Dupa ce sta ploaia coboram la drumul care intra in padure si se lasa la castelul Dobrun (foto 16). Trecusera 7 ore de la locul unde innoptasem.

14 Jidu (2095 m), vazut dinspre sud.
foto: Trestian Gavanescu (Ramnicu Valcea)

15 De pe Vf. Jidu (2095 m), vedem: creasta Muntilor Capatanii (in planul cel mai indepartat); in fata ei, creasta Muntilor Latoritei, iar in fata acesteia, si mai aproape de noi, zona Muntilor Manaileasa (apartinand de Muntii Latoritei).
foto: Trestian Gavanescu (Ramnicu Valcea)

16 Castelul Dobrun.
foto: Trestian Gavanescu (Ramnicu Valcea)

Gasim aici padurarul, amabil, care ne deschide o camera si facem focul; stam de vorba cu el, la un pahar cu lapte. A doua zi, odihniti, coboram prin poieni, pe poteca de sub castel, pana in soseaua de pe Valea Lotrului. Mai avem 8 km si ajungem la Voineasa, de unde autobuzul ne scoate din inima muntilor unde traisem momente de neuitat.

II. Muchia Balindrului
Drumul de creasta al Muntilor Lotrului are mai peste tot poteca in apropierea varfurilor mari. De pe ea dai doar o fuga pana pe piscurile cele mai inalte.
Doar doua varfuri, cu coame semete, fac exceptie de la aceasta regula: impunatorul Balindru si, mai la est de el, cel al Sterpului. Dupa ce ai strabatut lunga creasta care vine dinspre Tartarau (vezi hartile 2 si 3), depasesti varfurile cele mai inalte, Cristesti si Steflesti. Apare acum in fata o creasta semeata, care sfarseste intr-o cusma bine tuguiata.
Vezi de departe ca pana acolo mai trebuie sa strabati drum lung si inalt. Cobori din inaltimea Steflestilor (2242 m), mergi printre tufele de jneapan de dinaintea Seii Contu Mic, te strecori printre altele, de pe coasta aceluiasi varf. Mai cobori o leaca si urci din nou, pe poteca ciobaneasca de pe fratele mai mare al Contului (harta 3). Iesim in Saua Contu Mare, la 1957 metri, pe golul muntelui, unde suntem la inceputul crestei inalte care duce catre varful cel mare al Balindrului. Pe poteca care merge prin nordul Balindrului Mare, la traversarea unei hoage a muntelui dam de un zid de sprijin, din zidarie uscata, ramas de la granicerii inceputului de secol.
Din Saua Contu Mare privim in voie poteca ce inconjoara usor urcator poalele nordice ale muntelui. Noi vom sui pe creasta, facand astfel un plus de timp de cel mult o ora fata de traseul potecii de pe fata nordica a Balindrului. Trecem printre primele stancarii, mai urmeaza vreo 2-3 grupuri. Intai trecem peste Balindrutu (2127 m). Avem priveliste deosebita catre Lacul Vidra (harta 2). Se vad bine si apropiatii Munti ai Latoritei, in zona lor cea mai inalta, de la Varful Fratosteanu - in est, pana la Vf. Stefanu - in vest.
Dincolo de Varful Stefanu, spre vest, incepe creasta Parangului. In departare, in zile senine de toamna sau iarna apar unii dintre zimtii Retezatului. Peste creasta Muntilor Latoritei, spre sud, sunt Muntii Capatanii si de acolo mai cu usurinta deosebim Varful Nedeii, piramida stinghera in siragul lor. Si spre rasarit avem privelisti deosebite de aici, incepand cu crestele Fagarasilor. Peste drum de noi este masivitatea Muntilor Cindrel. In urma, dinspre locurile de unde am venit, se desfasoara cununa inalta a Muntilor Lotrului, cu varfuri in jur de 2200 metri.
Pe muntele unde ne aflam se afla intinderi mari de jneapan, catre toate punctele cardinale. Pe Varful Balindru se afla o ingramadire haotica de blocuri.
Din varf pleaca, spre sud, un picior de munte masiv, acoperit in intregime de jneapan. Pare greu de strabatut aceasta mare verde dar prin ea se afla o poteca si ajungem in poiana stanei Stricatu. Iar de la stana incepe bradul iar poteca umbla pana in drumul care urca de la Gura Balindrului. Nu este singura cale de acest fel din masiv, poteci fiind trasate pe acolo pe unde nu par a exista.
Coborarea de pe Balindru este scurta, dar panta repede. Dupa ce depasim hornul si brana din apropierea varfului ne ducem spre Saua Balindrului (2017 m), presarata cu izvorase; am revenit astfel in poteca care strabate creasta Muntilor Lotrului.
Imediat catre est de noi sunt Varfurile Hotegu (Negovanu Pietros) si apoi Negovanu Mare, fiecare de cate 2135 metri altitudine, separate de o mica sa.