Muntii Lotrului, Muchia vestica a Doabrelor

Muntii Lotrului, Muchia vestica a Doabrelor

text: Dinu Boghez

De cum trecem podul peste Lotru (aici, primul semn turistic al unui traseu din Doabre, cruce rosie), din centrul oraselului Brezoi, ajungem pe drumul catre Valea Vasilat (vezi schita 2). Doar 2-300 metri mai departe si intram spre dreapta, pe Valea Doabrei. Chiar la intrarea pe vale, la dreapta, se desprinde poteca de pe Muchia Turtudanului - nemarcata - iar pe primul stalp electric intalnim crucea rosie care urmareste Muchia Cosarei. Ceva mai la stanga, tot pe un stalp electric, se mai deosebeste cu greu un triunghi rosu - acum nu se mai vede decat conturul alb, semnul care ne va calauzi in continuare pe acest traseu, pana in Poiana Sulitei si mai apoi pe stancariile Betelului, pana la soseaua de pe Valea Oltului.

Muchia Doabrelor.

Muntii Fagarasului vazuti din Vf. Cosarei.

Tara Lovistei si in prim plan Stancariile Betelului.

Vf. Pietrele Goale, stanga si Vf. Naratul; in vale, Brezoiul.

Padure pe Muchia Doabrelor.

Vf. Doabre.

Vf. Doabre.

Ajungem la ultima casa de pe vale, pe malul drept, geografic. Aici poteca noastra se desprinde din vale, pe stanga. Urcam vreo doua serpentine scurte si dupa un gard, intram in livezi. Sus, pe o muchie, se afla un stalp al retelei de inalta tensiune. Catre el ne indreptam. Cand ajungem acolo suntem foarte aproape de linia crestei pe care o atingem in curand. Am facut pana aici, de cand am parasit Brezoiul, circa ½ ora.
Ajunsi pe creasta o urmam cu sfintenie. Uneori ne mai indepartam pe partea stanga a ei, dar repede revenim pe marginea acesteia. Pe stanga, livezile incep sa se sfarseasca, apar padurile de fag, iar pe dreapta apar abrupturi, valcele adanci, cu maluri aproape verticale, strajuite sus de fagi intortochiati, cu trunchiuri scofalcite, dar agatate aproape cu disperare de radacini puternice, infipte in locul acesta in care salasluiesc. Parcurgem o padure de basm in care personaje mitice par a fi printre noi. Ajungem la o padurice de pini prabusiti de vijelii, care ne silesc sa ne strecuram printre ei sau pe deasupra lor. Apoi poteca isi reia cursul ascendent.
De aici incolo trebuie sa fim atenti pentru ca spre dreapta, pe un inceput de brana, poteca isi urmeaza cursul. Pe brana amintita, mai intai coborim, ajutati de o radacina de copac, aninata de un mic perete stincos. Coborirea necesita atentie. Daca nu am prins ramificatia amintita atunci vom urca pana pe varful din fata si de acolo vom cobori pe o panta accentuata, intalnindu-ne cu poteca cea buna. Chiar pe acest varf, in afara potecii, avem privelisti interesante catre creasta Muntilor Capatanii. Mai cu deosebire retine atentia profilul inconfundabil al Varfului Vioreanu, din Masivul Buila. De pe varful pe care eventual ajungem, privirile zburda nestingherite catre inaltimile Ursului si imaginile se inchid cu interesantul munte al Tarnovului, care opreste zarea. Cand intersectam poteca, coborand de pe varf, muchia se ingusteaza mult. Suntem langa o tulpina de fag, in jurul careia ne facem un plan de coborire, pe panta cu inclinatie apreciabila. Va asigur ca primavara, pe aici raman intinse portiuni de gheata, ascunse sub covorul de frunze si coborirea este una pe care trebuie sa o strabatem cu mare atentie, eventual asigurandu-ne cu o cordelina.
Am coborit panta si poteca, cu un semn de marcaj vechi - triunghi rosu si ne indreptam catre un perete de stanca, in dreapta. Ajunsi langa el, urmam o poteca de animale, pana intr-o sa ingusta. Pe aici, din strunga, la o eventuala intoarcere, fara poteca, putem cobori in Valea Doabrei, spre dreapta cum urcam, fara ca aceste locuri sa fie recomandabile tuturor, atat pentru orientare cat si din cauza numeroaselor obstacole - copaci doboriti in special - intalnite in cale. Doar jos in vale, cand ajungem la apa Doabrei, spectacolul unor stanci uriase, prabusite, acopera hornul, acum cu o deshidere apreciabila.

Copilul muntelui.

Intaiul deditel.

Vf. Robu din Muntii Lotrului, 1899 metri.

Muntii Capatanii, de la stanga la dreapta: Balota, Nedeia, Negovanu, Piatra Tarnovului.

Poiana Sulitei.

Poiana Sulitei.

Ceturi pe vai.

Din strunga in care am ajuns, incepem sa urcam pe muchia din fata, ingusta si priporoasa. Pe tot parcursul de pana acum intalnim arareori triunghiul rosu. Pe ambele parti ale potecii sunt abrupturi, nerecomandabile unei alunecari. Si mai ales pe cel din dreapta urcusului. Aici, pe locurile acestea prapastioase, pe care pini rari si-au gasit adapost, la vremea inceputului de primavara gasim flora specifica locurilor. Dediteii, minuni florale care orneaza abrupturi greu accesibile, si-au ales locuri in care oamenii sa ajunga cat mai greu. Dar si asa, florile care imbraca culoarea cerului albastru de primavara, cu raze de soare poposite in mijlocul lor, scapa cu greu de furia vandalilor, care le smulg adesea cu radacina cu tot.
Pe versantul dinspre Valea Vasilat, al carui adanc incercam sa-l zarim, pini rari se agata de coastele aride. Curand, pe tancurile prapastioase, ajungem pe Varful Doabrei, unde ne putem opri ca sa privim cu nesat de jur imprejur. Peste Valea Vasilat avem privelisti catre Muntii Lotrului. Spre sud, profilul inconfundabil al Vioreanului din Buila ne duce cu gandul la cine stie ce Materhorn al Carpatilor, atat de triunghiular si inaltat pana la cer pare varful solitar. Daca ne intoarcem privirile, inaltimile Fagarasilor ne apar in toata maretia lor. Iar masivitatea Coziei, de dincolo de Olt, acopera orizontul acestor locuri. Meritam o pauza, poate mai indelungata, pentru ca pana aici, de cand am parasit Brezoiul, am facut aproape 3 ore.

Dupa popas, continuam drumul. Nu va fi deloc usor. Ne trebuie spirit de orientare in primul rand, dar deopotriva si indemanarea necesara depasirii laterale a numeroase tobogane stancoase, a caror ocolire alcatuieste varful intregului traseu pe care-l avem in fata. Mai intai depasim o strunga scurta, dupa care avem de strabatut cativa zeci de metri pe poteca ce se desfasoara chiar pe muchia deosebit de ingusta pe care ne aflam. Apoi urmeaza o coborare pe o zona inclinata, expusa alunecarilor, pe creasta ingusta, cu atat mai mult cu cat suntem pe o portiune de stanca degradata, cu multe firisoare nisipoase. O scurta portiune de palier si o alta coborire de 2-3 metri de stanca cu asperitati, care ne permit o buna aderenta a bocancului. Apoi o abatere la stanga, aparent pe o muchie laterala si o coborire spre dreapta pana in saua adanca, la baza unuia dintre toboganele stancoase obisnuite de acum incolo. Il ocolim si urcam pe creasta intr-un loc parca mai pasnic. Coborim apoi printr-un horn acoperit de frunze prin care se intrevede hatasul pe care trebuie sa-l urmam. Cand ajungem la baza unui tobogan stancos ne orientam spre dreapta, urcand pe langa perete, depasind radacini aflate la vedere. Urcam din nou, din greu, pana la alta inseuare aflata pe muchia pe care o urmam cu insistenta. Urcam apoi o panta prelunga, presarata cu copaci razleti, pana ajungem din nou intr-o strunga. Apoi la stanga, pe langa alt mamelon stancos, pe care de asemenea il ocolim.
In general, drumul urmat se plaseaza pe partea vestica a toboganelor stancoase, dupa fiecare ocolire urmand o iesire in strungi inalte, de unde putem privi sirurile parca nesfarsite de clontani care-si arunca pereti abrupti pana spre vaile adanci. De fiecare data cand ajungem in aceste strungi, de obicei aflate intre doi colosi de stanca cu fete netede, spre vaile din dreapta zarim hatase de abia conturate pe care cu mare atentie putem cobori catre Paraiele Doabrelor. Sunt, pana la capatul traseului, 6-7 astfel de ocoliri, destul de greu de descris. Este de mentionat ca traseul, cu totul deosebit prin infatisarea tuguielor stancoase intalnite in cale, are in locuri mult distantate intre ele un vechi marcaj: triunghi rosu. Intalnim in lungul traseului 10-15 astfel de semne, vechi, dar destul de bine conservate. Semnul face parte din acelasi traseu care coboara printre stancariile Betelului, pe unde insa, a mai fost refacut. Hatasul pe care mergem este destul de bine conturat si mai ales insemnat pe copaci cu scrijelituri, din care numele Cosmin apare de cele mai multe ori.

Popalnic iepuresc.

Deditei.

Cozia si Foarfeca Naratului.

Aleea pinilor dinaintea Vf. Doabre.

Deditei.

Deditei.

Muchia vestica a Doabrelor.

Muchia Cosarei.

Finalul traseului, cel care razbate in poienile din extremitatea sud-estica a Poienii Sulitei, poate fi descris in felul urmator. Dupa una dintre strungile intalnite in cale ne abatem spre stanga, pe dreapta avand creasta pe aici impadurita, intr-o curba usor ascendenta. Pe aici intalnim semne triunghi rosu. Apare in fata noastra, imensa, verticala aproape neteda a unui varf aflat pe o muchie secundara - unul din marile domuri ale Doabrelor. Incepem sa urcam abrupt, prin padure, spre stanga, pana cand ajungem pe creasta de legatura cu varful amintit. In urcare, pe curba pe care o facem, hatasul dispare. Ne indreptam totusi spre creasta, pe care o atingem dupa un efort sustinut de circa ¼ ora.
O data ajunsi in creasta, o urmam la dreapta, urcind prin locuri presarate cu stanci, in care ne ajutam mai ales de radacini si trunchiuri de copaci tineri, dupa care ajungem la baza unui alt perete. Strabatem brana ingusta de sub perete, ajungem sub un alt varf stancos, il ocolim si, spre stanga, ajungem pe poteca clara dintre varful pe langa care am trecut si un altul, apropiat lui. Suntem intr-o veritabila stramtoare, strunga totusi, prin care ne strecuram. De aici mai departe poteca ocoleste spre dreapta cel de al doilea varf al stramtorii si prin locuri clare, bine conturate, ajungem dupa circa 100 metri intr-un ochi de poiana, cu casa in mijloc. Suntem la Todorof, indiciu bine de tinut minte in mai toate traseele de prin aceste locuri. Din Varful Doabrei pana aici am facut cam 3½ - 4 ore.
DE TINUT MINTE. De cand parasim Paraul Doabrei nu mai intalnim surse de apa, firisoarele din cale fiind in perioada verii inexistente. Este bine ca traseul sa fie parcurs cu cineva care-l stie bine, sau macar sa-l mai fi parcurs o data. Experienta in orientare este absolut necesara, iar mentinerea in apropierea crestei, pe versantul vestic sa fie respectata cu sfintenie. Cu toata durata, nu deosebit de mare - circa 7 ore de cand parasim Brezoiul, efortul necesar multor coborasuri, urmate mereu de urcusuri prelungi si destul de abrupte necesita o buna pregatire fizica, iar parcurgerea lui iarna, este absolut interzisa. Pentru ca intreg traseul este lipsit de apa, este bine de stiut ca o data ajunsi in poiana cu casa amintita, acolo unde intalnim marcajul cu cruce rosie, trebuie sa o luam la stanga, pe poteca adevarata, nu pe hatase din acelea de pe care tocmai am iesit. Marcajul cruce rosie ne intovaraseste catava vreme, apoi se abate la dreapta, urcand, dar noi inaintam pe poteca pana la un izvor mocirlit. Apoi, ceva mai sus, este inca unul, intotdeauna cu apa buna si rece.
Ajungem din nou la lumea pe care am parasit-o fie pe semnul cruce rosie spre Gura Sulitei si Valea Calinesti, fie intorcandu-ne la casa Todorof si continuand coborirea pana in satul Proeni (pe aici, ce-i drept rar, mai gasim cate un punct albastru, semn aplicat acum vreo 30 de ani), aflat langa soseua de pe Valea Oltului, in apropierea statiei de tren Lotru.
Intreg traseul, cu tot efortul depus, tesut prin stancariile Doabrelor, este unul de exceptie si chiar daca-l sfarsim obositi, trecerea prin locuri de o salbaticie rar intalnita si cu o neobisnuita frumusete a stancilor ne vor lasa impresii greu de uitat.
Daca dorim o coborire spre Brezoi o putem face pe Muchia Cosarei, despartindu-ne de poteca ce duce in stramtoarea amintita spre dreapta, intalnind mai jos marcajul cruce rosie, dupa care coborim la apa Doabrei si in Brezoi.